Inspecția tehnică periodică
Inspecția tehnică periodică a armelor se efectuează de către armurieri autorizați în condițiile legii, în vederea verificării îndeplinirii de către acestea a condițiilor tehnice de siguranță în utilizare.
În cazul în care se constată, cu ocazia efectuării inspecției tehnice periodice, că armele verificate îndeplinesc condițiile tehnice de siguranță în utilizare, armurierii prevăzuți la alin. (1) eliberează persoanei fizice sau juridice căreia îi aparțin certificatul de efectuare a inspecției tehnice periodice.
Armurierii prevăzuți la alin. (1) nu pot fi autorizați să efectueze inspecția tehnică periodică a armelor care le aparțin.
Cheltuielile ocazionate de efectuarea inspecției tehnice prevăzute la alin. (1) se suportă de către deținătorul legal al armelor verificate.
Pentru armele deținute de persoanele fizice și juridice inspecția tehnică se efectuează la solicitarea deținătorului legal, precum și la solicitarea expresă a structurilor de poliție competente.
Condițiile de autorizare a armurierilor pentru a efectua inspecția tehnică periodică a armelor se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Standardele și tehnicile de inspecție tehnică periodică a armelor se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne.