Condiții generale privind exercitarea dreptului de procurare, respectiv deținere, port și folosire a armelor
Dreptul de procurare, de deținere sau, după caz, de port și folosire a armelor letale se dobândește de la data emiterii de către autoritățile competente a autorizației de procurare a armei sau, după caz, a permisului de armă.
Dreptul de procurare, de deținere sau, după caz, de port și folosire a armelor neletale supuse autorizării se dobândește de la data emiterii de către autoritățile competente a autorizației de procurare a armei și, după caz, a permisului de armă.
Armele neletale supuse notificării prealabile pot fi deținute, purtate și folosite numai după ce acestea au fost înregistrate la autoritățile competente, în condițiile prezentei legi.
Prin excepție de la prevederile alin. (2), persoanele care nu au împlinit 18 ani pot folosi arme de tir în scopul practicării tirului sportiv, cu permisiunea părinților sau a tutorelui, în cadrul federațiilor naționale de specialitate sau al cluburilor sportive afiliate acestora, sub supravegherea și îndrumarea antrenorilor de tir.
Note și mențiuni oficiale 1
(la 04-11-2019, Articolul 10 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )