Furtul, pierderea, distrugerea și deteriorarea pașaportului european pentru arme de foc
Furtul pașaportului european pentru arme de foc se declară, în termen de 48 de ore de la constatare, la organul de poliție în a cărui rază teritorială de competență a fost constatat, iar pierderea, distrugerea sau deteriorarea se declară la organul de poliție în a cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința titularul ori prin intermediul platformei online eARM.
Eliberarea unui nou document în locul celui declarat pierdut sau furat se face numai după ce titularul prezintă dovada publicării pierderii ori furtului în Monitorul Oficial al României.
În străinătate, cetățenii români trebuie să declare furtul pașaportului european pentru arme de foc la autoritățile de poliție competente, iar pierderea sau distrugerea acestui document, la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din statul în care s-a produs evenimentul.
În cazul declarării furtului, pierderii sau distrugerii pașaportului european pentru arme de foc în străinătate, în condițiile prevăzute la alin. (3), titularul trebuie să se prezinte cu armele înscrise în acest document la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din statul unde s-a produs evenimentul, care, după ce verifică la Inspectoratul General al Poliției Române situația legală a acestor arme, eliberează titularului o adeverință în care se înscriu datele de identitate ale acestuia, precum și marca, tipul și seriile armelor.
Adeverința prevăzută la alin. (4) conferă titularului numai dreptul de a introduce pe teritoriul României armele înscrise în aceasta și trebuie depusă la organul de poliție competent, cu ocazia solicitării eliberării unui nou pașaport european pentru arme de foc.
Procedura efectuării verificărilor prevăzute la alin. (4) se stabilește prin ordin comun al ministrului afacerilor interne și al ministrului afacerilor externe.
Note și mențiuni oficiale 1
(la 02-11-2025, Alineatul (1) , Articolul 119 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 2. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 171 din 30 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1001 din 30 octombrie 2025 )