Regimul armelor militare și al unor dispozitive destinate armelor letale
Regimul deținerii, portului, utilizării și operațiunilor cu arme și dispozitive militare se stabilește prin legi speciale.
Sunt interzise procurarea, deținerea, portul, utilizarea, testarea, evaluarea, importul, exportul și comercializarea de către persoane fizice sau juridice a următoarelor sisteme și dispozitive destinate armelor:
Se exceptează de la prevederile alin. (2): a) instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale; b) persoanele juridice care produc sistemele și dispozitivele prevăzute la alin. (2) destinate, exclusiv, pentru instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale sau pentru transferul către un alt stat membru ori exportul către un stat terț.
Se exceptează de la prevederile alin. (2) lit. b) persoanele abilitate să utilizeze astfel de dispozitive în condițiile prevăzute de art. 39 alin. (1) lit. ad) din Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, sau de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 122/2023 privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane în România. Dreptul de a utiliza aceste dispozitive se înscrie în autorizația de vânătoare, de către gestionarul fondului cinegetic.
sisteme de ochire care funcționează pe principiul laser;
sisteme de ochire pe timp de noapte;
dispozitive destinate sau adaptate diminuării zgomotului cauzat prin arderea unei încărcături.
Note și mențiuni oficiale 4
(la 26-03-2017, Partea introductivă a Alineatului (2) din Articolul 5, Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 22 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 202 din 23 martie 2017 )
(la 04-11-2019, sintagma: stat membru al Uniunii Europene a fost înlocuită de Punctul 56, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )
(la 26-03-2017, Articolul 5 din Capitolul I a fost completat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 22 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 202 din 23 martie 2017 )
(la 23-06-2024, Articolul 5 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 194 din 19 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 20 iunie 2024 )