Condiții de acordare a autorizației de procurare a armelor letale
Autorizația de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: a) au împlinit vârsta de 18 ani; b) dețin calitatea impusă de lege, atestată prin prezentarea documentelor stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, în funcție de destinația armelor; c) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracțiuni comise cu intenție; d) nu au calitatea de inculpat în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție, prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, în titlurile I, II, III, IV, în capitolul III din titlul VII, în capitolele I și II din titlul VIII și în titlurile X, XI, XII din Partea specială, precum și la art. 336-338 și 351, de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, cu modificările ulterioare, de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare, republicată, de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare; e) sunt apte din punct de vedere psihologic și medical pentru a deține și folosi arme, componente esențiale și muniții; f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor; g) au absolvit un curs de instruire teoretică și practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, cu excepția cadrelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Serviciului de Protecție și Pază, a ofițerilor și agenților de poliție din cadrul Ministerului Justiției, inclusiv după încetarea raporturilor de serviciu din motive neimputabile, pensie sau demisie; h) nu le-a fost anulat în ultimii 2 ani dreptul de procurare, deținere sau, după caz, port și folosire a armelor letale ori a armelor neletale supuse autorizării, cu excepția situațiilor în care măsura anulării s-a dispus ca urmare a pierderii calității prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5); i) nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase în ultimii 5 ani arme letale sau arme neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor, procurate în condițiile prezentei legi.
Excepția prevăzută la alin. (1) lit. g) se aplică și ofițerilor și agenților de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Cererea de eliberare a autorizației de procurare a armelor se depune de către solicitant la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau la inspectoratul județean de poliție în a cărui rază teritorială își are domiciliul ori reședința. Cererea se soluționează în termen de maximum 45 de zile, în cazul primei autorizări, și în termen de maximum 30 de zile, în cazul autorizărilor ulterioare.
Dacă autoritatea competentă cu soluționarea cererii constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), solicitantului i se refuză autorizarea de procurare a armei și i se comunică, în scris, în termenul prevăzut la alin. (2), soluția adoptată, precum și motivele care au stat la baza acesteia.
Soluția prevăzută la alin. (3) este supusă controlului judecătoresc, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Unitățile psihologice certificate în condițiile Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare, și unitățile medicale autorizate sunt obligate să păstreze evidența examinărilor în registre speciale și să transmită Inspectoratului General al Poliției Române, în termen de până la 5 zile, rezultatul examinărilor cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. e), în situația în care au fost emise recomandări de reexaminare sau avizul de inaptitudine.
Note și mențiuni oficiale 8
(la 04-11-2019, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 14 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )
(la 04-11-2019, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 14 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )
(la 10-05-2024, Litera d) , Alineatul (1) , Articolul 14 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 1. , ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 45 din 9 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 10 mai 2024 )
(la 04-11-2019, Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 14 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )
(la 23-06-2024, Litera g) , Alineatul (1) , Articolul 14 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 3. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 194 din 19 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 20 iunie 2024 )
(la 01-09-2024, Articolul 14 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 38 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 870 din 29 august 2024 )
(la 14-01-2016, Alin. (4) al art. 14 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )
(la 14-01-2016, Alin. (5) al art. 14 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )