Anularea și suspendarea dreptului de deținere a armelor
Dreptul de deținere a armelor se anulează dacă titularul se află în una dintre următoarele situații: a) nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c), e) și f); b) nu se prezintă până la împlinirea termenului prevăzut la art. 25 alin. (1) pentru prelungirea valabilității permisului de armă; c) a decedat sau a fost declarat dispărut prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă; d) a săvârșit într-o perioadă de 2 ani două contravenții prevăzute de prezenta lege sau o contravenție pentru care legea prevede sancțiunea contravențională complementară a anulării dreptului de deținere ori, după caz, de port și folosire a armelor; e) a folosit armele deținute fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 27 alin. (1), (2) și (4); f) a pierdut, din motive imputabile lui, calitatea prevăzută la art. 13 alin. (2)-(4) sau nu mai are calitatea prevăzută la art. 13 alin. (5), care a condiționat acordarea dreptului de deținere a armelor; g) a pierdut armele sau acestea i-au fost sustrase în împrejurări imputabile acestuia; h) se constată că, la data acordării permisului de armă, nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru deținerea armelor; i) se constată că dreptul de deținere a armelor s-a acordat pe baza unor documente sau informații false. j) refuză să se supună examenului psihologic și/sau examenului medical în termen de 30 de zile de la data solicitării exprese a structurilor de poliție competente și/sau recomandării de reexaminare.
Dreptul de deținere a armelor se suspendă în următoarele situații: a) titularul dreptului nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 14 alin. (1) lit. d); b) titularului i s-a anulat calitatea prevăzută la art. 13 alin. (3) sau (4), care a condiționat acordarea dreptului de deținere, dar acesta a recurs la căile de atac prevăzute de lege pentru redobândirea acestei calități și în cauză nu există o soluție definitivă și irevocabilă; c) titularul a săvârșit o contravenție pentru care legea prevede sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de deținere a armelor. d) există indicii comportamentale temeinice, care reclamă o examinare urgentă psihologică și/sau medicală, în vederea verificării aptitudinii persoanei și menținerii autorizării pentru a deține arme, componente esențiale și muniții letale.
În cazul în care persoana se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) sau (2), organul de poliție competent retrage permisul de armă, iar titularul este obligat să facă dovada faptului că a depus armele la un armurier autorizat, cu excepția situației în care armele se ridică de către organele de poliție.
Note și mențiuni oficiale 3
(la 14-01-2016, Lit. f) a alin. (1) al art. 28 a fost modificată de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )
(la 14-01-2016, Lit. j) a alin. (1) al art. 28 a fost introdusă de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )
(la 14-01-2016, Lit. d) a alin. (2) al art. 28 a fost introdusă de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )