ARTICOLUL 76
În vigoare
Preschimbarea autorizațiilor pentru procurarea, deținerea și folosirea armelor, componentelor esențiale și munițiilor
(1)
Autorizațiile prevăzute la art. 75 alin. (1) se preschimbă în următoarele situații: a) în cazul schimbării denumirii ori sediului persoanei juridice; b) când autorizația a fost pierdută, furată, distrusă sau deteriorată; c) când au fost folosite în întregime spațiile destinate vizei sau mențiunilor.
(2)
Pentru eliberarea unei noi autorizații, persoana juridică este obligată să depună, în acest sens, o cerere la autoritățile prevăzute la art. 68, în termen de 10 zile de la data când a intervenit una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b). Eliberarea unei noi autorizații în locul celei declarate pierdute sau furate se face numai după publicarea pierderii ori furtului în Monitorul Oficial al României.