Efectele aplicării măsurii de suspendare sau anulare a permisului de armă
În termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință a măsurii prevăzute la art. 29 alin. (1), titularul este obligat să depună armele la un armurier autorizat, în vederea înstrăinării sau depozitării, cu excepția cazului în care armele se ridică de către organele de poliție.
În termenul prevăzut la alin. (1), după îndeplinirea obligației de depunere a armelor la un armurier autorizat, titularul trebuie să depună dovada acestui fapt, împreună cu documentele care atestă dreptul de deținere a armelor letale, la organele de poliție competente.
Exercitarea căilor de atac prevăzute de lege împotriva măsurii suspendării sau anulării dreptului de deținere a armelor de către persoana care se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 28 alin. (1) și (2) nu suspendă obligația persoanei de a depune armele la un armurier autorizat.
În cazul prevăzut la art. 28 alin. (1) lit. b), termenul prevăzut la alin. (1) se calculează de la data expirării valabilității permisului de armă.
Note și mențiuni oficiale 1
(la 04-11-2019, Articolul 30 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 21, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )