Articolul 11

Entitățile raportoare sunt obligate să aplice măsuri standard de cunoaștere a clientelei care să permită: a) identificarea clientului și verificarea identității acestuia pe baza documentelor, datelor sau informațiilor obținute din surse sigure și independente, inclusiv, dacă sunt disponibile, a mijloacelor de identificare electronică și a serviciilor de încredere relevante prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1.999/93/CE sau a oricărui alt proces de identificare sigur, la distanță sau electronic, reglementat, recunoscut, aprobat sau acceptat la nivel național de către Autoritatea pentru Digitalizarea României; b) identificarea beneficiarului real și adoptarea de măsuri rezonabile pentru a verifica identitatea acestuia, astfel încât entitatea raportoare să se asigure că a identificat beneficiarul real, inclusiv în ceea ce privește persoanele juridice, fiduciile, societățile, asociațiile, fundațiile și entitățile fără personalitate juridică similare, precum și pentru a înțelege structura de proprietate și de control a clientului; c) evaluarea privind scopul și natura relației de afaceri și, dacă este necesar, obținerea de informații suplimentare despre acestea; d) realizarea monitorizării continue a relației de afaceri, inclusiv prin examinarea tranzacțiilor încheiate pe toată durata relației respective, pentru ca entitatea raportoare să se asigure că tranzacțiile realizate sunt conforme cu informațiile deținute referitoare la client, la profilul activității și la profilul riscului, inclusiv, după caz, la sursa fondurilor, precum și că documentele, datele sau informațiile deținute sunt actualizate și relevante.

Prin excepție de la prevederile alin. (1), entitățile raportoare pot aplica măsuri simplificate, într-un mod adecvat riscului de spălare a banilor și de finanțare a terorismului asociat.

Entitățile raportoare dispun de sisteme adecvate de gestionare a riscurilor, inclusiv de proceduri bazate pe evaluarea riscurilor, pentru a stabili dacă un client sau beneficiarul real al unui client este o persoană expusă public.

În aplicarea măsurilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), entitățile raportoare verifică, de asemenea, dacă o persoană care pretinde că acționează în numele clientului este autorizată în acest sens, caz în care identifică și verifică identitatea persoanei respective.

Atunci când prezenta lege și reglementările sau instrucțiunile sectoriale emise de autoritățile competente în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (4) cuprind mențiuni referitoare la aplicarea unei anumite categorii de măsuri de cunoaștere a clientelei, entitatea raportoare este obligată să aplice cel puțin respectiva categorie, însă aceasta poate decide, în baza evaluării proprii a riscului, să aplice o categorie de măsuri mai stricte decât cele obligatorii.

La evaluarea riscului de spălare a banilor și finanțare a terorismului, entitățile raportoare sunt obligate să ia în considerare cel puțin următoarele: a) scopul inițierii unei relații sau efectuării unei tranzacții ocazionale; b) nivelul activelor care urmează a fi tranzacționate de un client sau dimensiunea tranzițiilor deja efectuate; c) regularitatea sau durata relației de afaceri; d) reglementările și instrucțiunile sectoriale emise de autoritățile competente în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (4).

Entitățile raportoare au responsabilitatea de a demonstra autorităților cu atribuții de supraveghere și control sau organismelor de autoreglementare că măsurile de cunoaștere a clientelei aplicate sunt corespunzătoare din punctul de vedere al riscurilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului care au fost identificate.

Entitățile raportoare au obligația verificării identității clientului și a beneficiarului real înainte de stabilirea unei relații de afaceri sau de desfășurarea tranzacției ocazionale.

Entitățile raportoare au obligația de a obține o dovadă a înregistrării beneficiarilor reali sau informații din registrele centrale ale beneficiarilor reali ori de câte ori încep o nouă relație de afaceri cu persoane care sunt supuse obligației înregistrării informațiilor privind beneficiarul real.

Atunci când entitatea raportoare nu este în măsură să aplice măsurile de cunoaștere a clientelei, aceasta nu trebuie să deschidă contul, să inițieze ori să continue relația de afaceri sau să efectueze tranzacția ocazională și trebuie să întocmească un raport de tranzacție suspectă în legătură cu clientul respectiv, ori de câte ori există motive de suspiciune, care va fi transmis Oficiului.