Felurile pedepselor aplicabile persoanei juridice
Pedepsele sunt principale și complementare.
Pedeapsa principală este amenda de la 2.500 lei la 2.000.000 lei.
Pedepsele complementare sunt: a) dizolvarea persoanei juridice; b) suspendarea activității persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la un an sau suspendarea uneia dintre activitățile persoanei juridice în legatură cu care s-a săvârșit infracțiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani; c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani; d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de la unu la 3 ani; e) afișarea sau difuzarea hotărârii de condamnare.-------------Art. 53^1 a fost introdus de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Note și mențiuni oficiale 1
*) Conform art. VIII din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006 prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor privind persoana juridică, ce intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării.