Recidiva în cazul persoanei juridice
Exista recidivă pentru persoana juridică în următoarele cazuri: a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, persoana juridică săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, iar amenda pentru infracțiunea anterioară nu a fost executată; b) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, persoana juridică săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, iar amenda pentru infracțiunea anterioară a fost executată sau considerată ca executată.
În cazul recidivei prevăzute în alin. 1 lit. a), amenda stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și amenda aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc, potrivit art. 40^1 alin. 1 și 3. Sporul prevăzut în art. 40^1 alin. 1 se poate mări până la jumătate.
Dacă amenda anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între amenda ce a mai rămas de executat și amenda aplicată pentru infracțiunea săvârșita ulterior.
În cazul recidivei prevăzute în alin. 1 lit. b), se aplică pedeapsa amenzii până la maximul special prevăzut în art. 71^1 alin. 2 sau 3, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la două treimi din acel maxim.
Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și mai înainte ca amenda să fi fost executată sau considerată ca executată, se descoperă ca persoana juridică condamnată se află în stare de recidivă, instanța aplică dispozițiile din alin. 2, în cazul recidivei prevăzute în alin. 1 lit. a), și dispozițiile din alin. 4, în cazul recidivei prevăzute în alin. 1 lit. b).-------------Art. 40^2 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006.
Note și mențiuni oficiale 1
*) Conform art. VIII din LEGEA nr. 278 din 4 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 iulie 2006 prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor privind persoana juridică, ce intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării.