Tulburarea de posesie
Ocuparea, în intregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condițiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Dacă fapta prevăzută în alin. 1 se săvârșește prin violență sau amenințare ori prin desființarea semnelor de hotar, a reperelor de marcare, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Dacă fapta prevăzută în alin. 2 se săvârșește de două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani.
Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.--------------Art. 220 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din Titlul IX din LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005.