Distrugerea unor obiective și însușirea unor bunuri
Distrugerea în intregime sau în parte: a) a clădirilor, a oricăror alte construcții sau a navelor care servesc de spitale; b) a mijloacelor de transport de orice fel afectate unui serviciu sanitar sau de Cruce Roșie, ori al organizațiilor asimilate acesteia, pentru transportul răniților, bolnavilor, materialelor sanitare sau al materialelor Crucii Roșii ori ale organizațiilor asimilate acesteia; c) a depozitelor de materiale sanitare,
dacă toate acestea poartă semnele distinctive reglementate, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Cu aceeași pedeapsă se sancționează însușirea sub orice formă, nejustificată de o necesitate militară și săvârșită în proporții mari, a mijloacelor sau materialelor destinate pentru ajutorul ori îngrijirea răniților sau bolnavilor căzuți sub puterea adversarului.
Tot astfel se sancționează distrugerea în intregime sau în parte, ori însușirea sub orice formă, nejustificată de vreo necesitate militară și săvârșită în proporții mari, a oricăror alte bunuri.