Articolul 3
Operațiunile cu produse care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive se supun autorizării în condițiile stabilite de prezenta lege.
Până la obținerea autorizației este interzisă desfășurarea de operațiuni cu produsul ce face obiectul autorizării.
Se consideră că un produs este susceptibil de a avea efecte psihoactive dacă se poate aprecia în mod rezonabil că ar produce asemenea efecte, dacă nu este folosit sau nu putea fi folosit în scopul pentru care a fost produs.
La aprecierea caracterului rezonabil se pot lua în considerare, fără a se limita la acestea, următoarele criterii: a) lipsa ori insuficiența elementelor pentru determinarea regimului juridic al produsului; b) caracteristicile produsului, în principal compoziția, sau lipsa indicării acestora; c) consumul, ca destinație previzibilă a produsului; d) prezentarea produsului, etichetarea sa, orice avertizări sau instrucțiuni pentru utilizarea lui, precum și orice altă indicație ori informație referitoare la acestea sau chiar lipsa lor.
Autorizarea este necesară și în cazul în care operațiunile cu produse se desfășoară prin intermediul mijloacelor electronice.