Articolul 19^2
Cu privire la infracțiunile cuprinse în prezenta lege, pe lângă situațiile prevăzute în Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, constituie circumstanțe agravante următoarele situații: a) produsele susceptibile de a avea efecte psihoactive au fost trimise sau livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate într-un program terapeutic ori s-au efectuat alte asemenea activități interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituție sau unitate medicală, de învățământ, militară, loc de detenție, centre de asistență socială, de reeducare sau instituție medical-educativă, locuri în care elevii, studenții și tinerii desfășoară sau participă la activități educative, culturale, sportive, sociale, manifestări artistice ori în apropierea acestora; b) folosirea minorilor la săvârșirea faptelor prevăzute la art. 16 și 19^1; c) produsele susceptibile de a avea efecte psihoactive au fost amestecate cu alte substanțe care le-au mărit pericolul pentru viața și integritatea persoanelor.
Note și mențiuni oficiale 1
(la 03-06-2024, Capitolul III a fost completat de Punctul 3. , Articolul II din LEGEA nr. 172 din 31 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 31 mai 2024 )