Articolul 19^1
Punerea la dispoziție, cu știință, de către proprietarul, chiriașul, deținătorul cu titlu sau fără titlu sau administratorul oricărui imobil, incluzându-le și pe cele aflate în stare de degradare, dezafectate ori în construcție, pentru consumul fără drept de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive ori tolerarea consumului fără drept în asemenea locuri se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Administrarea sau remiterea, fără rețetă medicală, de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Îndemnul la consumul fără drept de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prin orice mijloace, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Finanțarea în orice mod a săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) și art. 16 se sancționează cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele speciale ale acestora majorându-se cu o treime.
Tentativa la infracțiunile prevăzute de prezentul articol se pedepsește.
Se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la alin. (1).
Note și mențiuni oficiale 1
(la 03-06-2024, Capitolul III a fost completat de Punctul 3. , Articolul II din LEGEA nr. 172 din 31 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 31 mai 2024 )