Articolul 6
La nivel național activitatea de prevenire și combatere a terorismului se organizează și se desfășoară în mod unitar, potrivit prezentei legi.
În acest scop cooperarea în domeniu se realizează ca Sistem național de prevenire și combatere a terorismului, denumit în continuare SNPCT, la care participă următoarele autorități și instituții publice: a) Serviciul Român de Informații, cu rol de coordonare tehnică; b) Ministerul Afacerilor Interne; c) Ministerul Apărării Naționale; d) Ministerul Afacerilor Externe; e) Ministerul Economiei; f) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; g) Ministerul Mediului; h) Ministerul Transporturilor; i) Ministerul Sănătății; j) Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale; k) Ministerul Finanțelor Publice; l) Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice; m) Ministerul Justiției; n) Ministerul Educației Naționale; o) Ministerul Apelor și Pădurilor; p) Ministerul Turismului; q) Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat; r) Serviciul de Informații Externe; s) Serviciul de Protecție și Pază; t) Serviciul de Telecomunicații Speciale; u) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; v) Banca Națională a României; w) Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor; x) Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare; y) Ministerul Muncii și Justiției Sociale; z) Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.
În structura Serviciului Român de Informații - ca autoritate națională în domeniu - se înființează Centrul de coordonare operativă antiteroristă, denumit în continuare CCOA, prin intermediul căruia Serviciul Român de Informații asigură coordonarea tehnică a SNPCT.
În cadrul mecanismului de cooperare interinstituțională în format SNPCT, Consiliul Suprem de Apărare a Țării exercită rolul de coordonator strategic.
Note și mențiuni oficiale 2
(la 13-04-2019, Alineatul (2) din Articolul 6 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 58 din 8 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 10 aprilie 2019 )
(la 13-04-2019, Articolul 6 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 58 din 8 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 10 aprilie 2019 )