Articolul 21
Formațiunile centrale specializate în prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române, Ministerul Public și Direcția Generală a Vămilor transmit Agenției Naționale Antidrog datele privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, substanțe chimice esențiale, precursori și inhalanți chimici toxici, necesare întocmirii raportului către Guvernul României și către organisme internaționale cu privire la evoluția și nivelul traficului și consumului de droguri în România, precum și cele necesare elaborării de studii, sinteze și analize pentru fundamentarea politicilor și strategiilor de răspuns în lupta antidrog.
În același scop, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Educației Naționale, precum și alte instituții publice sau private acreditate să desfășoare programe și activități de prevenire a consumului ilicit de droguri transmit datele solicitate de Agenția Națională Antidrog, în condițiile legii.
Instituțiile prevăzute la alin. (2) pot primi, la cerere, datele centralizate de către Agenția Națională Antidrog privind drogurile, substanțele chimice esențiale, precursorii și inhalanții chimici toxici, inclusiv rapoarte anuale, sinteze și analize.