Circumstanţe agravante
Următoarele împrejurări constituie circumstanţe agravante:
săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună;
săvârşirea infracţiunii prin cruzimi sau supunerea victimei la tratamente degradante;
săvârşirea infracţiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în pericol alte persoane ori bunuri;
săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor;
săvârşirea infracţiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze;
săvârşirea infracţiunii în stare de intoxicaţie voluntară cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive, când a fost provocată în vederea comiterii infracţiunii;
săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgenţă;
săvârşirea infracţiunii pentru motive legate de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de acelaşi fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte.