ARTICOLUL 418
În vigoare
Constrângerea superiorului
(1)
Constrângerea, prin orice mijloace, a superiorului de către inferior sau a şefului de către subordonat, la încălcarea îndatoririlor de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani.
(2)
Fapta prevăzută în alin. (1) săvârşită de 2 sau mai mulţi militari împreună ori în faţa trupei adunate sau prin folosirea unei arme se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3)
În timp de război fapta prevăzută în alin. (1) se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar fapta prevăzută în alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani.