Abuzul în serviciu
Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.*)
Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.
Note și mențiuni oficiale 3
Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 8 iulie 2016, s-a admis excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, constanându-se ca acestea sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".
Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În concluzie, în intervalul 8 iulie 2016-21 august 2016, dispozițiile invocate mai sus au fost suspendate de drept, în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora nu s-a înțeles "îndeplinește prin încălcarea legii", încetându-și efectele juridice, în data de 22 august 2016, în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora nu s-a înțeles "îndeplinește prin încălcarea legii", iar legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.