Nerespectarea hotărârilor judecătorești
Nerespectarea unei hotărâri judecătorești săvârșită prin: a) împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistență față de organul de executare; b) refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este obligat să îndeplinească un anumit act; c) refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către persoanele care au această obligație conform legii; d) neexecutarea hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat; e) neexecutarea hotărârii judecătorești privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată; f) nerespectarea hotărârilor judecătorești privind stabilirea, plata, actualizarea și recalcularea pensiilor; g) împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deținut în baza unei hotărâri judecătorești, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. h) nerespectarea unei măsuri de protecție dispuse în executarea unui ordin european de protecție.
În cazul faptelor prevăzute în lit. d)-g), acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
În cazul faptei prevăzute la alin. (1) lit. h), împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Note și mențiuni oficiale 2
(la 23-07-2016, Lit. h) a alin. (1) al art. 287 a fost introdusă de pct. 1 al art. 25 din LEGEA nr. 151 din 13 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 20 iulie 2016. )
(la 23-07-2016, Alin. (3) al art. 287 a fost introdus de pct. 2 al art. 25 din LEGEA nr. 151 din 13 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 20 iulie 2016. )