Frauda informatică
Introducerea, transmiterea, modificarea sau ștergerea de date informatice, restricționarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă s-a cauzat o pagubă unei persoane, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Note și mențiuni oficiale 3
(la 25-07-2021, Articolul 249 din Capitolul IV , Titlul II , Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 207 din 21 iulie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 22 iulie 2021 )
Decizie de admitere: HP nr. 37/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 707 din 16 iulie 2021:
Stabilește că publicarea de anunțuri fictive online care a avut drept consecință producerea unei pagube, fără ca prin această activitate să se intervină asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta, realizează condițiile de tipicitate ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 244 din Codul penal.