ARTICOLUL 238
În vigoare
Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii
Abuzul de încredere
(1)
Însușirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredințat în baza unui titlu și cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.