Violul
Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Cu aceeași pedeapsă se sancționează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condițiile alin. (1).
Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au fost comise față de un minor în circumstanțele prevăzute la alin. (3) lit. a), b) și d)-f) sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune contra libertății și integrității sexuale asupra unui minor, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor.
Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) și alin. (2) se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepsește.
victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care conviețuiește cu victima;
victima este un minor;
fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viața victimei în orice alt mod;
fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.
Note și mențiuni oficiale 19
(la 02-11-2020, Alineatul (1) din Articolul 218 , Capitolul VIII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020 )
(la 02-11-2020, Partea introductivă a Alineatului (3) din Articolul 218 , Capitolul VIII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020 )
(la 02-11-2020, Litera b) din Alineatul (3) , Articolul 218 , Capitolul VIII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020 )
(la 23-05-2016, Lit. c) a alin. (3) al art. 218 a fost modificată de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 23 mai 2016. )
(la 02-11-2020, Litera e) din Alineatul (3) , Articolul 218 , Capitolul VIII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020 )
(la 02-11-2020, Articolul 218 din Capitolul VIII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost completat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020 )
(la 02-11-2020, Alineatul (4) din Articolul 218 , Capitolul VIII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020 )
Începând cu data de 01-01-2024, conform dispozițiilor Punctului 3, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 10 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 11 iulie 2023 coroborate cu prevederile Articolului IV din același act normativ, Litera c) a Alineatului (3) al Articolului 218, Capitolul VIII, Titlul I, Partea Specială se modifică și, va avea următorul cuprins:
c) victima este minor care a împlinit vârsta de 16 ani;
Începând cu data de 01-01-2024, conform dispozițiilor Punctului 4, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 10 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 11 iulie 2023 coroborate cu prevederile Articolului IV din același act normativ, Litera e) a Alineatului (3) al Articolului 218, Capitolul VIII, Titlul I, Partea Specială se abrogă.
Începând cu data de 01-01-2024, conform dispozițiilor Punctului 5, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 10 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 11 iulie 2023 coroborate cu prevederile Articolului IV din același act normativ, Alineatul (3) al Articolului 218, Capitolul VIII, Titlul I, Partea Specială se completează cu litera g) și, va avea următorul cuprins:
g) făptuitorul se folosește de autoritatea funcției sale.
Începând cu data de 01-01-2024, conform dispozițiilor Punctului 6, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 10 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 11 iulie 2023 coroborate cu prevederile Articolului IV din același act normativ, Alineatul (3^1) al Articolului 218, Capitolul VIII, Titlul I, Partea Specială se abrogă.
Începând cu data de 01-01-2024, conform dispozițiilor Punctului 7, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 10 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 11 iulie 2023 coroborate cu prevederile Articolului IV din același act normativ, Articolul 218, Capitolul VIII, Titlul I, Partea Specială se completează cu alineatul (3^2) și, va avea următorul cuprins:
(3^2) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt comise în una dintre următoarele împrejurări:a) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viața victimei în orice alt mod;b) fapta a fost săvârșită asupra unei femei gravide;c) în urma faptei, victima rămâne însărcinată;d) victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, cauzată de vârstă, boală, handicap fizic sau psihic ori o situație de dependență;e) fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau prin amenințarea cu aceasta;f) victimei i s-a administrat, fără știința sa sau împotriva voinței sale, alcool sau orice substanță care îi afectează discernământul sau controlul acțiunilor sale.
Începând cu data de 01-01-2024, conform dispozițiilor Punctului 8, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 10 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 11 iulie 2023 coroborate cu prevederile Articolului IV din același act normativ, Alineatul (6) al Articolului 218, Capitolul VIII, Titlul I, Partea Specială se modifică și, va avea următorul cuprins:
(6) Tentativa la infracțiunile prevăzute la alin. (1)-(3^2) se pedepsește.
Începând cu data de 01-01-2024, conform dispozițiilor Punctului 9, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 10 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 11 iulie 2023 coroborate cu prevederile Articolului IV din același act normativ, Capitolul VIII, Titlul I, Partea Specială se completează cu articolul 218^1 și, va avea următorul cuprins:
Articolul 218^1Violul săvârșit asupra unui minor(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 7 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.(2) Fapta prevăzută la alin. (1) comisă de un major cu un minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare se pedepsește cu închisoarea de la 8 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.(3) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de către un minor cu un alt minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.(4) Dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt comise în una din următoarele împrejurări:a) fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană care conviețuiește cu minorul;b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situație de dependență ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;c) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viața minorului în orice alt mod;d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;e) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună;f) fapta a fost săvârșită de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune contra libertății și integrității sexuale, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism ori o infracțiune de trafic de persoane sau trafic de minori;g) fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau amenințarea cu aceasta;h) victimei i s-a administrat, fără știința sa sau împotriva voinței sale, alcool sau orice substanță care îi afectează discernământul sau controlul acțiunilor sale;i) în urma faptei, victima a rămas însărcinată, maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.(5) Dispozițiile alin. (4) se aplică și dacă faptele au fost comise în schimbul unor remunerații, al unui folos material ori al unui avantaj în natură sau al promisiunii unor astfel de beneficii, precum și în situația în care minorul a fost constrâns la a conviețui cu făptuitorul.(6) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.(7) Faptele prevăzute la alin. (1) nu constituie infracțiune dacă diferența de vârstă între făptuitor și victimă nu depășește 5 ani.(8) Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1)-(4) se pedepsește.