Traficul de minori
Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: a) fapta a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin. (1); b) fapta a fost săvârșită de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu; c) fapta a pus în pericol viața minorului; d) fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care conviețuiește cu victima; e) fapta a fost săvârșită de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se afla minorul sau făptuitorul a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situații de dependență, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze.
Consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.
Note și mențiuni oficiale 5
(la 02-11-2020, Alineatul (1) din Articolul 211 , Capitolul VII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020 )
(la 02-11-2020, Partea introductivă a Alineatului (2) din Articolul 211 a fost înlocuită de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020 )
(la 02-11-2020, Litera d) din Alineatul (2) , Articolul 211 , Capitolul VII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020 )
(la 02-11-2020, Litera e) din Alineatul (2) , Articolul 211 , Capitolul VII , Titlul I , Partea SPECIALĂ a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 217 din 29 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 30 octombrie 2020 )
(la 23-05-2016, Alin. (2) al art. 211 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 23 mai 2016. )